Lumina unghiilor mele s-a stins în sângele de lup.
Întâiul ăplâns iniţiatic s-a mistuit între izvoare.
Există amintiri de care nu reuşesc să mă mai rup.
O stea s-a clătinat la prima şi cea din urmă vânătoare.
Întâiul plâns iniţiatic s-a mistuit între izvoare.
Glonţul pornit atunci din armă se-ntoarce-n propriul meu trup.
O stea s-a clătinat la prima şi cea din urmă vânătoare.
Mormântul fiarei prăbuşite încerc zadarnic să-l astup.
Glonţul pornit atunci din armă se-ntoarce-n propriul meu trup.
Blestemul karmic mă condamnă la insomnii ispăşitoare.
Mormântul fiarei prăbuşite încerc zadarnic să-l astup.
Din moarte urletul totemic se iscă-n mine şi mă doare.
Blestemul karmic mă condamnă la insomnii ispăşitoare.
Frustrări din ochii mântuirii ce mă refuză-n veci erup.
Din moarte urlteul totemic se iscă-n mine şi mă doare.
Lumina unghiilor mele s-a stins în sângele de lup !
miercuri, 17 iunie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)