Motanul negru se alintă dormind pe smocul de lucernă
Din care şi-a făcut, şăgalnic, şi caldă laviţă şi pernă.
Răcoarea serii stă să cadă peste grădină-n lung şi-n lat
Cad frunze galbene din sălcii ce-n miez de vară s-au uscat.
Un sentiment adânc de pace mă prinde lent în mreaja lui
Şi văd cum sare-o veveriţă din nuc pe-o creangă de gutui.
Îşi arcuieşte coada-i lungă cernând cepusculul prin ea,
Apoi se face nevăzută ca dragostea din viaţa mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu